M-am trezit cu aceeasi jena de a intampina o noua zi
cu teama de viitor
cu flegme verzi in gat
si gura acra
ma simteam predispus la una din doua
sa am un subaru forester in garaj si sufletul gol
sau sa dorm intr-un garaj si sa fiu plin de lumina
ma chinuia gandul ca nu pot sa fiu undeva la mijloc
mi-am plimbat absent periuta de dinti prin gura
mi-am privit flegmele verzi rotindu-se in scurgere
m-am uitat in oglinda
parul imi statea ca dracu turtit de la somnul cu capul in perna
mi-am zis
cred ca de 10 ani nu mi-am mai facut o freza
de-aia mi-au dat smocuri albe
dar nu-i nimic
azi ies cu sapca pe cap
sa imi fac dus sau ma spal doar la subrat
stiam ca sunt predispus la una din doua
sa ma rasfatz cu un dus fierbinte si apoi sa inghet iesind din baie
sau sa m-aplec la chiuveta si sa-mi sapunesc porii
imbracandu-ma apoi in timp ce-as asculta muzica
ma chinuia gandul ca nu pot sa le fac pe amandoua
am luat o gura de cafea rece facuta cu-o seara in urma
avea gust de var negru
inecacios si fainos
dar cofeina e cofeina
nu se joaca
m-am imbracat in fuga
cu hainele cele mai la indemana
mi-e oroare sa rascolesc prin ele si sa aleg
mi-e teama sa le aranjez apoi in ordine
am dat sa ies pe usa si m-am oprit in prag
imi uitasem ceva
stiam ca sunt predispus la una din doua
sa ies si poate sa traiesc cea mai frumoasa zi din viata mea
sau sa ma intorc si sa am sapte ani de ghinion
blestemand toata viata acea zi in care m-am intors din prag
ma chinuia gandul ca nu pot fi in doua locuri deodata
dar m-am intors
uitasem ceva
uitasem sa fiu tanar
Iluzii pierdute
Acum 3 zile
2 comentarii:
Bine te-am regasit! :)
Carnea de vita fierbe mai greu :)
Trimiteți un comentariu